Consideraţii privind finanţarea terorismului

Jun 23, 2014
Sebastian Ciocan

Ameninţarea terorismului este o problemă care afectează întreaga lume. Detectarea şi eradicarea reţelelor financiare ale terorii se numără printre măsurile importante adoptate astăzi de state, deoarece un element cheie în existenţa reţelelor teroriste este infrastructura financiară globală.

Grupările teroriste utilizează diferite metode pentru colectarea şi transferul fondurilor. Chiar dacă atacurile în sine nu implică sume mari de bani, disproporţia e uriaşă faţă de pierderile financiare suferite de ţările afectate. Spre exemplu, atacurile cu bombă din Londra (2005) au fost finanţate cu 8.000 lire sterline (£), însă economia britanică a pierdut 2,4 miliarde £ [1]. De asemenea, atacurile asupra Pentagonului şi World Trade Center (2001) au fost finanţate cu aproximativ 500.000 dolari (USD), dar au produs pierderi de 1.200 miliarde USD numai Bursei de Valori din New York [2].

Marile grupări teroriste folosesc fondurile pentru a promova o ideologie militantă, pentru a plăti angajaţii şi familiile lor, pentru a călători sau pentru a-şi instrui membrii, pentru a falsifica documente şi a cumpăra arme, ori a planifica atacuri teroriste. La polul opus, reţelele mici caută să-şi îndeplinească propriile cerinţe de finanţare prin diverse mijloace.

Spre exemplu, reţeaua Al-Qaeda are nevoie de sume impresionante pentru a-şi asigura cheltuielile de infrastructură, estimate la un procent de 90% din totalul cheltuielilor teroriste. În opinia Comisiei Naţionale privind Atacurile Teroriste asupra Statelor Unite, Al-Qaeda a cheltuit aproximativ 30 milioane USD/an înainte de atacurile din 11 septembrie pentru finanţarea operaţiunilor, instruire şi menţinerea bazelor militare [3].

În Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, termenul de finanţare a terorismului este definit ca fiind: „punerea la dispoziţia unei entităţi teroriste a unor bunuri mobile sau imobile, cunoscând că acestea sunt folosite pentru sprijinirea sau săvârşirea actelor de terorism, precum şi realizarea ori colectarea de fonduri, direct sau indirect, ori efectuarea de orice operaţiuni financiar-bancare, în vederea finanţării actelor de terorism” [4].

Iar la nivel european, Strategia revizuită privind finanţarea terorismului, adoptată în iulie 2008, prevede următoarele recomandări:

– monitorizarea statelor membre UE, în vederea aplicării legislaţiei privind combaterea finanţării terorismului;

– schimbul de informaţii şi cooperarea dintre autorităţile naţionale;

– cooperarea şi dialogul cu sectorul privat în domeniile relevante ale finanţării terorismului, în special în ceea ce priveşte punerea practică în aplicare a instrumentelor UE;

– analiza şi anticiparea noilor tendinţe şi metode în legătură cu finanţarea terorismului;

– îmbunătăţirea controlului asupra organizaţiilor care asigură servicii financiare;

­- asigurarea capacităţilor şi îmbunătăţirea procedurilor de îngheţare a bunurilor;

– îmbunătăţirea cooperării dintre comunitatea de informaţii/autorităţile de aplicare a legii şi autorităţile de supraveghere financiară;

– mărirea capacităţilor de investigare financiară şi cooperarea dintre unităţile de investigaţii financiare [5].

Alături de aplicarea cadrului legal intern în materie, cunoaşterea reglementărilor internaţionale în domeniul finanţării terorismului este esenţială atât pentru sectorul privat, care relaţionează cu parteneri externi, cât şi pentru autorităţile competente ale unui stat, în scopul dezvoltării cooperării internaţionale [6].

Pentru identificarea tranzacţiilor suspecte, instituţiile financiare sunt încurajate să dezvolte practici, norme de aplicare şi proceduri de control, ce trebuie însă revizuite periodic.

În opinia noastră, aceste instituţii mai trebuie să aibă acces şi la:

– informaţii privind persoanele suspectate de terorism, grupările teroriste şi persoanele fizice asociate acestora;

– informaţii privind persoanele/entităţile desemnate pe plan naţional şi/sau internaţional ca fiind suspectate de susţinerea organizaţiilor teroriste;

– documente cu caracter oficial emise de diferitele organizaţii internaţionale cu atribuţii în domeniu;

– orice alte ghiduri care pot fi furnizate de către autorităţile de reglementare şi supraveghere în prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

Categorii distincte de instituţii financiare sunt specializate în furnizarea unor servicii de remitere de bani, de schimb valutar şi de eliberare/administrare a mijloacelor de plată, iar evoluţiile tehnologice şi întinderea geografică a reţelelor financiare oferă o gamă variată de canale de distribuţie şi, implicit, multiple beneficii.

Noţiunea „transfer de bani” este largă, implicând fie entităţi autorizate şi reglementate, care funcţionează fie independent, fie în cadrul unui sistem financiar (cum ar fi cel bancar), fie sisteme informale de transfer valori, ce operează în afara sistemului financiar reglementat. Exemple de astfel de sisteme sunt: Hawala (utilizat la nivel global), Flying money (China), Hundi (India), Padala (Filipine).

Hawala este unul dintre cele mai recunoscute sisteme alternative de circulaţie a banilor. Operând 24 de ore din 24, sistemul beneficiază de încrederea comunităţilor etnice, iar tranzacţiile realizate prin intermediul său nu sunt deloc înregistrate pe hârtie. Deoarece utilizatorii săi transmit banii peste graniţe fără a-i transfera în mod fizic, principala caracteristică a Hawala este compensarea: persoanele implicate sunt asigurate că în contul respectiv se vor depune bani, ce vor fi returnaţi printr-o tranzacţie reversibilă viitoare de acelaşi tip.

Detectarea unui astfel de sistem informal şi subteran (precum şi a celor similare lui) este foarte dificilă. În ţările în care funcţionează astfel de sisteme, dovedirea activităţilor ilegale devine foarte dificilă.

Metodele de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului – care pot fi întâlnite în sectorul transferurilor rapide de bani şi în cel al caselor de schimb valutar – urmăresc, de regulă, următoarele tipare:

– tranzacţii structurate sub pragul de reglementare, pentru a se evita aplicarea cerinţelor de identificare;

– un volum şi o frecvenţă a tranzacţiilor fără o explicaţie rezonabilă;

– tranzacţii însoţite de informaţii false sau contradictorii;

– folosirea de intermediari pentru a efectua transferuri;

– surse îndoielnice de provenienţă a fondurilor;

– modificări subite în comportamentul şi stilul de viaţă ale clienţilor.

În aceste cazuri, numerarul rămâne mijlocul de plată tradiţional, întrucât are efect imediat, este acceptat mai pretutindeni şi nu necesită relaţii consistente cu instituţiile financiare.

Pe de altă parte, şi Internetul prezintă o serie de vulnerabilităţi speculate de finanţatorii terorismului, printre care amintim:

– anonimatul utilizatorilor;

– viteza rapidă a tranzacţiilor;

– intervenţia umană limitată;

– existenţa unor multiple site-uri comerciale şi dificultatea inerentă de monitorizare a conformităţii acestora [7].

Aşadar, atacurile teroriste ale secolului XXI afectează atât economiile naţionale ale statelor vizate, cât şi unele paliere ale economiei mondiale.

Ori, teama rezonabilă legată de terorism şi efectele sale (mai multă nesiguranţă în spaţiul public, controale de securitate şi costuri mai mari pentru transferul de capital) ar fi putut încetini creşterea economică şi aprofundarea globalizării. Însă acest lucru nu s-a întâmplat; terorismul a avut, cu siguranţă, costuri importante, însă nu a distrus nici prosperitatea, şi nici dreptul la libera circulaţie a oamenilor şi a bunurilor [8].

 

[1] London Chamber of Commerce and Industry, The Economic Effects of Terrorism on London, http://www.londonchamber.co.uk/docimages/754.pdf, accesat la data de 02 mai 2014.

[2]  Bennet, Brian, Understanding, Assessing, and Responding to Terrorism, New Jersey, 2007, http://books.google.ro/books?id=Mr4cEy2w4LYC&printsec=frontcover&hl=ro#v=onepage&q&f=false, accesat la data de 02 mai 2014.

[3] Lică, Laura, Cauză şi efect în finanţarea terorismului  (teză de doctorat), Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 2012, pp. 18-19.

[4] Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, http://www.onpcsb.ro/pdf/legea535.pdf, accesat la data de 20 mar. 2014.

[5] Consiliul Uniunii Europene, Strategia revizuită privind finanţarea terorismului, Bruxelles, 17 iulie 2008, http://www.onpcsb.ro/pdf/st11778-re01.ro08.pdf, accesat la data de 21iunie 2014.

[6] Lică, Laura, Studiu privind riscurile finanţării terorismului, Revista Audit Financiar, nr. 9/2011, Bucureşti, pp.46-47.

[7] Lică, Laura, op. cit. (2012), pp. 62-63.

[8] Voinescu, George-Viorel, Impactul terorismului asupra economiei mondiale, Editura Economică, Bucureşti, 2011, p. 194.



Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului acestui articol este autorizată, cu condiţia precizării sursei.
Autorul îşi asumă în totalitate responsabilitatea pentru conţinutul acestui articol.