Scurt istoric al integrării militare europene VIII (1988-1993)

Apr 20, 2015
Marius Pricopi

Seria „Scurt istoric al integrării apărării europene” prezintă într-o lumină nouă o succesiune de evenimente importante din construcţia europeană, evenimente analizate prin „lentila” procesului de integrare a apărării europene. În acest articol: anii 1988-1993.

Schimbările geopolitice majore de pe continentul european din anii 1989-1991 au făcut posibilă şi o revigorare fără precedent a procesului de integrare militară. Pasul decisiv a fost întreprins pe 7 februarie 1992 prin semnarea Tratatului de la Maastricht şi stabilirea, ca pilon al nou createi Uniuni Europene (UE), a Politicii Externe şi de Securitate Comune.

Tratatul de la Maastricht nu a întârziat să producă efecte în sfera apărării europene. La doar patru luni de la semnarea sa, mai precis pe 19 iunie 1992, a avut loc la Bonn o întrunire a Consiliului de Miniştri al Uniunii Europei Occidentale (UEO). Întrevederea s-a finalizat prin adoptarea Declaraţiei de la Petersberg, un angajament clar de a transforma UEO în componenta de apărare a UE şi de a întări astfel pilonul european al Alianţei Nord-Atlantice.

Conform Declaraţiei, în afara contribuţiei la apărarea comună în conformitate cu Tratatul de la Bruxelles modificat, forţele armate din statele membre ale UEO, acţionând sub autoritatea acesteia, pot fi întrebuinţate pentru [1]:

– misiuni umanitare şi de evacuare;

– misiuni de menţinere a păcii;

– misiuni ale forţelor combatante pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii.

Decizia de a utiliza aceste forţe armate este luată de Consiliul UEO, în concordanţă cu prevederile Cartei Naţiunilor Unite. Participarea la anumite operaţii rămâne o decizie suverană a statelor membre, în acord cu constituţiile naţionale.

Declaraţia prevedea şi constituirea unei Celule de Planificare, care să funcţioneze sub autoritatea Consiliului şi care să fie responsabilă de [2]:

– pregătirea planurilor de operaţii pentru întrebuinţarea forţelor armate;

– pregătirea unor recomandări vizând comanda, controlul şi comunicaţiile, precum şi a unor proceduri standard de operare necesare cartierelor generale selectate;

– păstrarea unei liste actualizate a structurilor militare ce ar putea fi destinate tipurilor de misiuni menţionate.

În scurt timp, cele trei tipuri de misiuni au împrumutat denumirea Declaraţiei, fiind cunoscute drept misiunile de tip Petersberg.

În paralel, o altă iniţiativă importantă vizând integrarea militară europeană era în plină desfăşurare – constituirea primul corp european de armată. Totul a început pe 14 octombrie 1991, atunci când printr-o scrisoare comună adresată Consiliului Europei, Franţa şi Germania şi-au exprimat intenţia de a adânci şi mai mult cooperarea militară bilaterală. Astfel, a fost demarată înfiinţarea Corpului european de armată, la care puteau participa şi alte state ale UEO.

Cu ocazia Summit-ului de la La Rochelle din 22 mai 1992, Preşedintele francez Mitterrand şi Cancelarul german Kohl au decis în mod oficial înfiinţarea Corpului european de armată (Eurocorps), pe fundaţia deja creată de Brigada franco-germană. Începând cu 1 iulie acelaşi an, un Stat Major temporar a fost instalat la Strasbourg, pentru a întreprinde demersurile de constituire a structurii militare.

Pe 21 ianuarie 1993 au fost adoptate condiţiile de întrebuinţare a Eurocorps în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Iar în baza Declaraţiei de la Petersberg, cele două state participante au decis, pe 19 mai 1993, să pună Eurocorps şi la dispoziţia UEO [3].

Iniţiativa franco-germană a captat rapid şi interesul altor state, în special pe cel al Belgiei, care a aderat la structura militară în formare pe 25 iunie 1993. Înfiinţarea oficială a Eurocorps a avut loc pe 1 octombrie 1993, atunci când generalul-locotenent Helmut Willman a preluat comanda structurii.

 

[1] Cf. Petersberg Declaration, http://www.weu.int/documents/920619peten.pdf, accesat la data de 4 dec. 2011.

[2] Idem.

[3] Cf. History of HQ Eurocorps, http://www.eurocorps.org/history.php, accesat la data de 4 dec. 2011.

 

Notă: Fragmente din acest articol au fost publicate de autor şi în cartea Integrarea militară europeană, Sibiu, Editura Techno Media, 2014, ISBN 978-606-616-139-8.



Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului acestui articol este autorizată, cu condiţia precizării sursei.
Autorul îşi asumă în totalitate responsabilitatea pentru conţinutul acestui articol.